LUCEAFARUL LUI EMINESCU SI LECTIILE PLANETELOR
 
Luceafarul lui Eminescu este “cheie de bolta a universului poetic eminescian” cum foarte frumos spun criticii. Este de asemenea o cheie de bolta pentru orice astrolog (si nu numai) care doreste sa inteleaga fenomenul extrem de interesant care se petrece o data la aproximativ 200 de ani: intersectarea orbitelor celor doua planete misterioase, Neptun si Pluton.

Una reprezinta iubirea absoluta, idealul, visarea, cealalta moartea, transformarea radicala, germinarea.

Pe scurt, ca subiect, poemul este cam asa:

Luceafarul vede frumusetea fetei de imparat si se indragosteste de ea. Este dispus la sacrificiul suprem, acela de a renunta la nemurire, de dragul fetei. Si fata, Catalina, este fascinata de Luceafar dar in cele din urma cedeaza atractiilor lumesti si ramane cu Catalin, tovarasul ei de harjoneli. Luceafarul se intoarce printre stele si sufera o transformare emotionala care il detaseaza de toate trairile lumesti patimase.

Este lesne de identificat relatia dintre Catalin si Catalina ca fiind una venusiana, iar sentimentele Luceafarului ca fiind neptuniene, octava superioara a lui Venus. Transformarea Luceafarului intr-o entitate rece, insensibila, este adevarata transformare plutoniana.

Drumul Luceafarului printre stele, el insusi un astru, discutia cu Demiurgul, toata atmosfera este una celesta, mirifica, spatiala.

Transformarea pe care o sufera Luceafarul, martor al iubirii pamantele dintre Catalin si Catalina este echivalenta cu transformarea la care ne cheama Pluton atunci cand cadem jos de tot urmare a unei experiente traumatizante. Trebuie sa  ajungem la un alt nivel de intelegere dar si de detasare. In caz contrar urmarile ar putea fi catastrofale. Detasarea cu care Luceafarul se intoarce in lumea lui nu este atitudinea cu care vine pe pamant.

In cazul in care nu era dispus la transformare, devenea si muritor si nefericit!!!